joi, 6 octombrie 2011

Persoanele nevoiaşe ajutate prin programul PAD


Persoanele nevoiaşe ajutate prin programul PAD

Distribuirea de produse alimentare către persoanele nevoiaşe este disponibilă acum şi la Săruleşti prin programul P.A.D. Această acţiune va avea loc în fiecare joi şi vineri, începând cu ora 12:00, la sediul primăriei Săruleşti. La produsele distribuite vor avea acces pensionarii, persoanele cu handicap, şomerii înregistraţi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Lehliu-Gară, persoanele care primesc ajutorul social (conform legii 416/2001).
Pentru ridicarea produselor distribuite este nevoie de talonul de pensie, talonul de şomaj sau talonul de pensie de handicap.

În atenţia beneficiarilor de ajutor social şi alocaţii suplimentare!

Beneficiarii de ajutor social au obligaţia, din 3 în 3 luni, de a depune la dosarele personale certificat fiscal (soţ şi soţie), emis de trezoreria oraşului Lehliu Gară, declaraţie pe propria răspundere privind veniturile şi componenţa membrilor familiei iar odată pe lună, adeverinţă de şomaj.
Beneficiarii de alocaţie suplimentară au obligaţia, din 6 în 6 luni, de a depune la dosarele personale certificat fiscal, emis de trezoreria oraşului Lehliu Gară, adeverinţă de salariu şi declaraţie pe propria răspundere privind veniturile şi componenţa membrilor familiei.

Niciun comentariu: