sâmbătă, 21 aprilie 2012

''Ferestre pentru scoala mea''

Conducerea scolii din  localitatea Sarulesti, cadrele didactice si  elevii acestei scoli, se confrunta an de an cu aceiasi problema legata de incalzirea salilor de clasa. Desi centrala proprie a scolii functioneaza la parametrii optimi atat in cursul zilei cat si noaptea, in clase temperaturile au depasit cu putin valoarea de zero grade celsius in aceasta iarna. Pentru a remedia acest neajuns ar fi necesara o izolare termica a cladirii precum si schimbarea usilor si a ferestrelor. Cum bani pentru reabilitarea scolii, momentan nu sunt, incercam sa gasim alte solutii. Una dintre aceste solutii a constat in scrierea unui proiect a carui finantare nerambursabila este in valoare de 5000 de euro. Suma nu este suficienta pentru toate schimbarile necesare in scoala, insa odata castigat acest proiect, copiii de la Sarulesti impreuna cu cadrele didcatice, vor organiza si sustine o serie de spectacole in localitate, in ideea de a sensibiliza agentii economici din zona in vederea stangerii unor fonduri care alaturate celor 5000 de euro sa permita o reabilitare partiala a scolii. Pentru a castiga proiectul depus, avem nevoie de cat mai multe voturi din partea membrilor intregii comunitati. Este necesar sa aveti o adresa de e-mail si sa va creati un cont aici: http://www.taraluiandrei.ro/cetateni/inregistrare.html. Odata creat contul, puteti vota proiectul lunii, respectiv “Ferestre pentru scoala mea!”  (http://www.taraluiandrei.ro/orasul-tau.html). Fiecare vot conteaza! Sper sa adunam cat mai multe voturi, sa castigam si in felul acesta sa creem conditii mai bune copiiilor care invata in scoala din localitatea Sarulesti. Va doresc multa, multa sanatate!

 Prof. Mihaela Spina

luni, 2 aprilie 2012

Sarulesti News sustine legea apei!

Vrei sa stii ce cumperi?
Vrei sa stii ce bei?
Vrei să stii cati nitrati are apa pe care o bei?

Votează şi susţine introducerea conţinutului de nitraţi pe etichetele tuturor apelor minerale din România. Putem face acest lucru numai împreună. Avem nevoie de 100.000 de semnături pentru a schimba legea apei.
Afla mai mult: www.legea-apei.ro

http://www.legea-apei.ro/formular.html